Doi giganți bancari francezi, unul dintre ei inclusiv prin intermediul subsidiarei sale din România, s-au implicat în finanțarea costurilor de dezvoltare a celui mai avansat proiect de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră, singurul în privința căruia s-a luat decizie finală de investiție și la care lucrările se află într-un stadiu avansat.